LexistoriaDreptul la drept.

OUG 88/2022

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 31 iulie 2020, aprobată prin Legea nr. 277/2021 , se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) În exercitarea rolului de autorități de management pentru programele operaționale regionale pentru perioada de programare 2021-2027, în scopul îndeplinirii funcțiilor prevăzute la art. 72-75 din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, agențiile pentru dezvoltare regională îndeplinesc următoarele atribuții care implică exercitarea prerogativei de putere publică: a) emit acte administrative cu caracter individual în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale; b) exercită atribuții de verificare și control, în aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021; c) constată abaterile de la legislația aplicabilă proiectelor cu finanțare din programul operațional gestionat; d) emit titluri de creanță în conformitate cu legislația aplicabilă domeniului prevenirii, constatării și sancționării neregulilor; e) au calitatea de furnizor de ajutor de stat și de minimis; f) în aplicarea legislației incidente în domeniul prevenirii, constatării și sancționării neregulilor iau măsuri pentru recuperarea creanțelor stabilite; g) aprobă procedurile operaționale necesare pentru funcționarea sistemelor de management și control ale programelor operaționale regionale; h) încheie acorduri/protocoale de colaborare pentru a asigura buna gestionare a fondurilor europene nerambursabile; i) aprobă ghidurile solicitantului pentru lansarea apelurilor de proiecte; j) încheie contracte de finanțare; k) îndeplinesc orice alte atribuții și responsabilități care decurg din exercitarea funcțiilor de autoritate de management. (5) Actele administrative emise în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (4) sunt asimilate actelor administrative prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

2. La articolul 8, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Pentru sumele primite din fondurile aferente asistenței tehnice, agențiile pentru dezvoltare regională, în calitate de autorități de management pentru programele operaționale regionale, întocmesc raportări contabile în condițiile stabilite prin ordin al ministrului finanțelor.

Articolul II

Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 577 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 8 (1) În fiecare regiune de dezvoltare funcționează câte o agenție pentru dezvoltare regională, organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcționează în domeniul dezvoltării regionale, cu rol de autoritate de management, în condițiile legii. Acestea se organizează și funcționează în condițiile prezentei legi și ale statutului de organizare și funcționare, aprobat de consiliul pentru dezvoltare regională.

2. La articolul 8, după alineatul (13) se introduce un nou alineat, alineatul (14), cu următorul cuprins:(14) În exercitarea rolului de autorități de management, în condițiile legii, agențiile de dezvoltare regională acționează în regim de putere publică și sunt asimilate instituțiilor publice, iar actele pe care agențiile le emit în exercitarea acestui rol sunt asimilate actelor administrative. Aceste acte pot fi contestate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

3. La articolul 9, după litera i) se introduce o nouă literă, litera i¹), cu următorul cuprins:întocmește un program de măsuri concrete pentru remedierea eventualelor lipsuri semnalate în raportul ce cuprinde referiri la sumele dezangajate/neatingerea pragurilor anuale de absorbție a fondurilor europene, pe care îl transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, instituție cu rol de coordonare, la nivel național, în domeniul fondurilor europene aferente politicii de coeziune, care propune Guvernului măsurile necesare de ordin legislativ, instituțional sau procedural, potrivit competențelor;