Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 10 alineatul (1), literele c) și r) se abrogă. 2. La articolul 18, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: "(4) Președintele ASAS emite decizii pentru constituirea comisiilor de atestare și promovare în grade profesionale de cercetător științific I și cercetător științific II, decizii privind componența consiliilor de administrație ale unităților de cercetare-dezvoltare, conform legii, și avizează propuneri cu privire la asocierea unităților de cercetare-dezvoltare cu alte unități, instituții și operatori economici în vederea realizării de proiecte și lucrări în domeniul agricol, la reorganizarea sau desființarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare agricolă și altele asemenea." 3. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 25. - Sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol cuprinde ansamblul instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 26, potrivit prezentei legi." 4. La articolul 27, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: "e) aprobă și finanțează planul sectorial de cercetare din domeniul agricol și de dezvoltare rurală, care conține programe și proiecte de interes prioritar, avizate de Ministerul Educației Naționale." 5. La articolul 28, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: "(2) Institutele de cercetare-dezvoltare de ramură prevăzute în anexa nr. 2, instituții de drept public cu personalitate juridică, în subordinea ASAS, care nu sunt organizate ca institute naționale de cercetare-dezvoltare, se pot organiza ca institute naționale de cercetare-dezvoltare după obținerea certificării prin clasificare la nivelurile A+, A sau A-. ............................................................................................. 6. Articolul 33 se abrogă. 7. La articolul 35, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: "a) contracte de finanțare, încheiate pe perioade multianuale, pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare și acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare-inovare, finanțate în sistem competițional sau direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare;". 8. La articolul 53, alineatele (1) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins: "Art. 53. - (1) Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol sunt evaluate și clasificate în vederea certificării, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare. .................................................................................................

(4) Stațiunile și centrele de cercetare-dezvoltare pot fi reorganizate ca baze experimentale, fără personalitate juridică, ale institutelor naționale de cercetare-dezvoltare sau ale institutelor de profil."

(5) Unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol pot fi reorganizate prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS, în condițiile legii."

9. La articolul 53, alineatele (2), (3) și (4) se abrogă.