(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se înființează Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov, prin reorganizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" al Municipiului București și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Codrii Vlăsiei" al Județului Ilfov, care se desființează.
(2) Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov preia, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat în termen de 30 de zile de la data reorganizării, drepturile, obligațiile și personalul structurilor care se desființează, precum și patrimoniul aferent stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Încadrarea personalului preluat pe noile funcții se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.