(1) În cazul în care beneficiarii finanțărilor garantate în cadrul programului nu onorează la scadență obligațiile de plată aferente împrumuturilor contractate în vederea asigurării contribuției proprii la finanțarea proiectelor, instituțiile de credit au obligația de a informa în scris Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. în termen de 5 zile lucrătoare de la data scadenței.
(2) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea informațiilor privind neachitarea obligației de plată la data scadenței, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. transmite Ministerului Finanțelor Publice înștiințarea care va conține lista unităților administrativ-teritoriale și suma aferentă obligației neachitate la scadență, în scopul sistării alimentării bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.
(3) Până la achitarea integrală a obligațiilor de plată restante către instituția de credit sau până la executarea valorii garantate potrivit art. 7 alin. (1), cotele defalcate din impozitul pe venit și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, a căror alimentare a fost sistată în condițiile alin. (2), vor fi alocate bugetelor locale beneficiare numai pentru achitarea acestor obligații.