(1) Navelor maritime, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, pentru care Autoritatea Navală Română a emis decizii de expulzare sau pentru care a primit notificări din partea autorităților competente ale altor state membre ale Spațiului Economic European privind emiterea unor decizii de expulzare li se refuză accesul în orice port și operarea în orice loc din marea teritorială a României.

(2) Refuzul accesului este aplicabil din momentul în care nava a părăsit portul românesc ori un loc de operare din marea teritorială a României sau, după caz, din momentul în care Autoritatea Navală Română a primit notificarea din partea autorității competente a unui stat membru al Spațiului Economic European privind emiterea deciziei de expulzare.

(3) Refuzul accesului se menține până la data primirii de către Autoritatea Navală Română a notificării din partea proprietarului navei privind obținerea certificatelor de asigurare cerute în conformitate cu dispozițiile art. 7.