(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică navelor maritime cu un tonaj brut mai mare sau egal cu 300.

(2) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică navelor militare, navelor militare auxiliare sau altor nave deținute de un stat sau exploatate de către acesta și utilizate pentru un serviciu public necomercial.

(3) Aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență nu poate aduce atingere regimurilor juridice instituite prin următoarele instrumente:

a) Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1992 (CLC, 1992), prevăzută în anexa nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2000 pentru aderarea României la Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenției internaționale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, aprobată prin Legea nr. 158/2000 ;

b) Convenția internațională din 1996 privind răspunderea și despăgubirea pentru pagubele produse în legătură cu transportul pe mare al substanțelor nocive și potențial periculoase (Convenția HNS 1996);

c) Convenția internațională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001, la care România a aderat prin Legea nr. 108/2009 ;

d) Convenția internațională de la Nairobi din 2007 privind scoaterea epavelor (Convenția WRC 2007);

e) Regulamentul (CE) nr. 392/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 131 din 28 mai 2009, pag. 24-46.