Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, punctul 46¹ se modifică și va avea următorul cuprins:autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră - actul administrativ emis de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, prin care se stabilesc obligațiile privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră; de asemenea, se stabilește obligația de a returna anual în conturile din Registrul unic al emisiilor de gaze cu efect de seră un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, monitorizate și verificate pentru anul anterior;
2. La articolul 59, literele g) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:g) administrează conturile naționale din Registrul Uniunii Europene al emisiilor de gaze cu efect de seră; h) administrează sistemul național pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reținerea prin sechestrare a dioxidului de carbon, reglementate prin Protocolul de la Kyoto;
3. La articolul 59, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Atribuțiile și responsabilitățile autorității publice centrale pentru protecția mediului prevăzute la alin. (1) lit. g) și h) se realizează prin Agenția Națională pentru Protecția Mediului.