(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, proiectele de extindere și schimbare a destinației, conversia sau modernizarea rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale finanțate prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM) în cadrul axei prioritare 8 - Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și al gazelor naturale, obiectivul specific 8.2 - Creșterea gradului de interconectare a Sistemului național de transport al gazelor naturale cu alte state vecine, care nu sunt eligibile pentru etapizare în cadrul Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027 (PDD), care au fost preluate la finanțare de către Administrația Fondului pentru Mediu din Fondul pentru mediu, se finanțează de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea finalizării proiectelor.
(2) Finanțarea în valoare de 1.186.394.918 lei din soldul existent la data de 31 decembrie 2024, din sumele acumulate, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012 , cu modificările și completările ulterioare, se acordă Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene în două tranșe, după cum urmează:
a) 802.836.518 lei, până la finalul anului 2025;
b) 383.558.400 lei în cursul anului 2026.
(3) Lista proiectelor și valoarea finanțării acordate sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
(4) Contractele de finanțare aferente proiectelor prevăzute la alin. (3) se modifică prin act adițional prin care se stabilesc sursele de finanțare ale bugetului și condițiile aplicabile decontării și plății cheltuielilor, precum și condițiile de recuperare a sumelor utilizate neconform, aferente activităților realizate în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026, respectiv aferente activităților care au fost realizate anterior datei de 1 ianuarie 2024, dar care nu au fost plătite de beneficiar până la data de 31 decembrie 2023, inclusiv, în scopul finalizării fizice/implementării integrale și funcționale a proiectelor, dovedit prin raportul final al beneficiarului, însoțit de documente privind implementarea integrală din punct de vedere fizic și funcționalitatea proiectului.
(5) Proiectele pentru care raportul final al beneficiarului nu a fost aprobat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 31 decembrie 2025 devin proiecte nefuncționale, în condițiile secțiunii nr. 7 din Comunicarea Comisiei - Orientări referitoare la încheierea programelor operaționale adoptate pentru a beneficia de asistență din partea Fondului european de dezvoltare regională, a Fondului social european, a Fondului de coeziune și a Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și a programelor de cooperare transfrontalieră din cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA II) (2014-2020) - C/2024/6126) și ale art. XLIII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Distinct de raportul prevăzut la alin. (4) , până la data de 31 mai a fiecărui an, după caz, beneficiarii proiectelor prevăzute la alin. (3) raportează Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene modul de utilizare a sumelor din veniturile obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, exprimată în tone de dioxid de carbon echivalent, redusă prin implementarea proiectelor în anul precedent raportării, precum și orice alte informații suplimentare referitoare la utilizarea veniturilor.
(7) Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene comunică autorității publice centrale pentru protecția mediului, până la data de 30 iunie a fiecărui an, modul de utilizare a sumelor din veniturile obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, exprimată în tone de dioxid de carbon echivalent, redusă prin implementarea proiectelor în anul precedent raportării, o scurtă descriere a proiectului finanțat, precum și orice alte informații suplimentare referitoare la utilizarea veniturilor, necesare pentru finalizarea raportării către Comisia Europeană.
(8) Predarea-preluarea documentațiilor necesare finanțării investițiilor din cadrul proiectelor prevăzute la alin. (3) se realizează pe bază de protocol încheiat între Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.