(1) În anul 2018, instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, indiferent de modul de finanțare și subordonare, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de:
a) autoturisme, astfel cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;
b) mobilier, așa cum este prevăzut la subgrupa 3.1 „Mobilier“ din cadrul grupei 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale“ din Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare, precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinația de birou.
(2) Asigurarea necesităților de bunuri prevăzute la alin. (1) se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiași instituții sau de la alte instituții publice.
(3) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) :
a) autoritățile și instituțiile publice nou-înființate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numai în primul an de funcționare, dacă acestea nu provin din restructurarea și/sau reorganizarea altor instituții publice deja existente, precum și autoritățile publice autonome și independente în cadrul cărora s-au creat prin lege domenii de activitate noi, cu suplimentarea atribuțiilor și a numărului de posturi;
b) achizițiile pentru realizarea proiectelor finanțate din împrumuturi, din fonduri externe nerambursabile și din fondurile de cofinanțare aferente, precum și din fonduri provenite din donații și sponsorizări;
c) achizițiile pentru obiectivele de investiții cu punere în funcțiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, potrivit devizului general al acestora;
d) achiziționarea, în condițiile legii, de autoturisme pur electrice. Prin autoturisme pur electrice în sensul prezentului articol se înțelege autoturismele astfel cum sunt definite la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și care sunt propulsate de un motor electric cu energie furnizată de baterii reîncărcabile, alimentate de o sursă externă de energie electrică, clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero;
e) achiziții pentru realizarea acțiunilor și activităților specifice pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene;
f) achiziții pentru realizarea manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) și a Primului Război Mondial;
g) achiziționarea de autoturisme de către Ministerul Afacerilor Interne, din venituri proprii ale instituției și unităților subordonate.
h) închirierea de autoturisme pentru organizarea vizitelor oficiale și de stat ale delegațiilor străine în România, precum și închirierea de autoturisme, pe plan local, necesare pentru deplasarea delegațiilor oficiale și de însoțire ale României în străinătate;
i) achizițiile destinate realizării acțiunilor și activităților specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.
j) achiziții din veniturile obținute potrivit art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și art. 25 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
k) achiziționarea de mobilier de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
(4) Achizițiile publice aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii procedurilor respective, numai în condițiile în care autoritatea contractantă a transmis deja, până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, spre publicare, anunțul sau invitația de participare.
(5) Prevederile alin. (1) , (2) și (4) nu se aplică Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.