(1) În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile și autoritățile publice prevăzute la art. I alin. (1) nu încheie angajamente legale pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 38¹ din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și la art. 46 din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția procedurilor de achiziție publică care se află în etapa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziție publică.
(2) Conducătorii autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. I alin. (1) au obligația de a dispune măsurile necesare astfel încât plățile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie 2023 la cheltuielile prevăzute la alin. (1) să fie cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023, în limita bugetului aprobat.
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (1) și (2) cheltuielile aferente obținerii finanțării și implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și din Planul național de redresare și reziliență.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) , în situații temeinic justificate, Guvernul României poate aproba pe bază de memorandum inițiat de ordonatorii principali de credite sau, după caz, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în situația unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, încheierea de angajamente legale, respectiv depășirea limitelor de plăți pentru categoriile de cheltuieli de investiții prevăzute la art. 38¹ din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și la art. 46 din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
(5) În cazuri temeinic justificate, ordonatorul principal de credite poate aproba ordonatorilor secundari și/sau terțiari de credite din subordine depășirea nivelului prevăzut la alin. (2) , situație în care respectarea condiționalității prevăzute la alin. (2) se urmărește cumulat la nivel de ordonator principal de credite, pentru fiecare sursă de finanțare în parte.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în situații temeinic justificate, generate de necesitatea contractării unor lucrări de intervenții în situații de urgență, Guvernul României poate aproba pe bază de memorandum încheierea de angajamente legale de către ordonatorii principali de credite.
(7) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în situații a căror urgență este asumată de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, aceștia pot încheia angajamente legale, în vederea contractării unor lucrări urgente ce nu pot fi amânate până la data de 1 ianuarie 2024.