(1) Sub rezerva dispozițiilor art. 278 , procedura străînă va fi recunoscută în măsura în care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) procedura străînă reprezintă acea procedură prevăzută la art. 5 pct. 49;
b) reprezentantul străîn care solicită recunoașterea este acea persoană sau autoritate prevăzută la art. 5 pct. 56;
c) cererea de recunoaștere îndeplinește condițiile stabilite la art. 287 alin. (2) ;
d) cererea de recunoaștere a fost formulată în fața instanței competente prevăzute la art. 276 ;
e) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
(2) Procedura străînă va fi recunoscută ca:
a) procedură străînă principală, dacă aceasta se desfășoară într-un stat străîn în care debitorul își are stabilit centrul principalelor sale interese;
b) procedură străînă secundară, dacă aceasta se desfășoară într-un stat străîn în care debitorul își are stabilit un sediu, în înțelesul prevăzut de art. 5 pct. 57.
(3) Cererea de recunoaștere a procedurii străine va fi soluționată cu precădere și celeritate. Când procedura de citare este legal îndeplinită, judecata poate continua în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoștința părților.
(4) Instanța se pronunță asupra cererii de recunoaștere, după citarea părților, prin pronunțarea unei hotărâri care poate fi atacată cu apel.
(5) Hotărârea de recunoaștere a procedurii străine se bucură de autoritate relativă a lucrului judecat; instanța o va putea anula sau, după caz, schimba în tot, în măsura în care se dovedește, ulterior pronunțării sale, că temeiurile și condițiile recunoașterii lipseau, în tot sau în parte, ori că au încetat să existe.