(1) Protocolul de predare-preluare a instituției transmise potrivit art. 1 alin. (1) se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprinde prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, patrimoniul aferent stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea.

(2) Până la data semnării protocolului de predare-preluare prevăzut la alin. (1) , finanțarea cheltuielilor de personal și a altor cheltuieli curente ale Administrației Naționale și ale structurilor subordonate se asigură din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.