(1) Pentru finanțarea Programului-pilot în perioada desfășurării activităților didactice în anul școlar 2021-2022 se alocă bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta lege. Până la aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2022, începând cu luna ianuarie a anului 2022, sumele lunare integrale pentru finanțarea Programului-pilot pentru semestrul II al anului școlar 2021-2022 se asigură în temeiul art. 40 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau din alte surse de finanțare, legal prevăzute, în următoarele situații:

a) stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei valori zilnice mai mari decât cea prevăzută la art. 1 alin. (1) ;

b) creșterea, în perioada aplicării Programului-pilot, a numărului de preșcolari/elevi beneficiari din unitățile-pilot;

c) asigurarea unor spații pentru prepararea, depozitarea sau servirea mesei;

d) asigurarea transportului către beneficiari al suportului alimentar, dacă cheltuielile aferente depășesc bugetul alocat inițial, după caz.

(3) Reflectarea în bugetele unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat primite, precum și a creditelor destinate implementării Programului-pilot se va face cu ajutorul indicatorilor distincți, prevăzuți în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.