(1) Unitățile-pilot sunt prevăzute în anexă .
(2) La închiderea Programului-pilot, la finalul anului școlar 2021-2022, în urma analizei realizate de Ministerul Educației, pe baza rapoartelor de monitorizare, Ministerul Educației va decide asupra oportunității extinderii acestui program la nivel național, respectiv asupra modalității de implementare.
(3) Unitățile de învățământ incluse în Programul-pilot pot beneficia și de finanțare externă pentru susținerea unor activități similare programului-pilot, activități reprezentând suport alimentar.
(4) Ministerul Educației, inspectoratele școlare, unitățile administrativ-teritoriale, unitățile de învățământ pot accesa fonduri de la bugetul Uniunii Europene sau pot finanța din fonduri proprii/din bugetele locale desfășurarea unor programe similare, reprezentând programe de suport alimentar, și în alte unități de învățământ decât cele prevăzute în anexă.
(5) Ministerul Educației are atribuții de monitorizare și evaluare a programului-pilot.
(6) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, elaborează normele metodologice de aplicare a acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.