(1) Tarifele și sumele reprezentând redevențele miniere datorate în baza art. 45 și 48 din Legea minelor nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se indexează anual cu rata inflației aferentă anului anterior, dacă nu este prevăzut altfel prin licențele/permisele de exploatare aflate în derulare, încheiate potrivit legii.

(2) Agenția Națională pentru Resurse Minerale este autorizată să ia toate măsurile legale ce se impun pentru a duce la îndeplinire prevederile alin. (1) referitoare la tarifele și sumele reprezentând redevențele miniere.