(1) Managerii publici care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pot participa la concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere sau, după caz, pentru ocuparea funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 9 alin. (2) referitoare la vechimea în funcția publică și în specialitatea studiilor absolvite.
(2) Condiția de participare la concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se consideră îndeplinită prin absolvirea programelor de formare prevăzute la art. 3 alin. (1) .
(3) Întreaga activitate desfășurată ca manager public constituie vechime în funcția publică și în specialitatea studiilor absolvite.