(1) Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică identifică nevoile privind angajarea de manageri publici și profilurile acestora și le comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(2) Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică înființează, în condițiile legii, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, posturile corespunzătoare funcțiilor publice specifice de manager public, pe baza Planului de repartizare.

(3) Posturile prevăzute la alin. (2) se înființează prin transformarea funcțiilor publice vacante în funcții publice specifice de manager public sau prin crearea de noi posturi, în condițiile legii.

(4) Autoritățile și instituțiile publice colaborează, în condițiile legii, cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici în vederea asigurării managementului funcțiilor publice specifice de manager public și persoanelor care ocupă aceste funcții și transmit acesteia, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare intervenită în derularea raporturilor de serviciu ale managerilor publici.

(5) În vederea luării măsurilor necesare recuperării debitelor provenite din nerespectarea prevederilor angajamentului semnat potrivit art. 8 alin. (1) , Agenția Națională a Funcționarilor Publici comunică de îndată Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative încetarea raportului de serviciu al persoanelor care au deținut calitatea de manager public, cu precizarea perioadei în care acestea au ocupat o funcție publică, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(6) Instituțiile și autoritățile administrației publice comunică Direcției generale juridice din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative încheierea și încetarea contractelor de muncă cu persoanele care au deținut anterior calitatea de manager public, în termen de 10 zile de la data încheierii, respectiv încetării acestor contracte, în vederea calculării perioadei prevăzute la art. 8 alin. (1) .