(1) Alineatul (3) al articolului 17 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Institutul național are patrimoniu propriu și administrează patrimoniul public și privat al statului pentru asigurarea desfășurării activității și funcționează, după caz, în coordonarea/subordinea unui organ de specialitate al administrației publice centrale sau a unei instituții de învățământ superior de stat acreditate, potrivit legii. În tot cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 , sintagma "în coordonarea unui organ de specialitate al administrației publice centrale" se înlocuiește cu sintagma "după caz, în coordonarea/subordinea unui organ de specialitate al administrației publice centrale sau a unei instituții de învățământ superior de stat acreditate, prin reorganizare sau înființare, potrivit legii