(1) După efectuarea plății prevăzute la art. 10 alin. (2), Ministerul Finanțelor Publice informează F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea plății și la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M. întocmește un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanța rezultată prin plată.
(2) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informării prevăzute la alin. (1), F.N.G.C.I.M.M. transmite înscrisul debitorului beneficiar al finanțării garantate.
(3) Înscrisul, împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate, însoțit de contractul de garantare și de documentele prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Contractele de garantare constituie titluri executorii.
(5) Pentru sumele prevăzute la art. 10 alin. (2) se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu ziua următoare datei plății sumei rezultate din executarea garanției și până la data stingerii inclusiv.
(6) Garanțiile prevăzute la art. 8 și 9 se execută de către Agenția Națională de Administrare Fiscală conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Convenția prevăzută la art. 8 alin. (4) va fi dusă la îndeplinire de către organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală aplicând în mod corespunzător prevederile art. 149 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.