În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) beneficiarul programului - operatorul economic care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii în condițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență;
b) credit - linia de credit pe care instituția de credit finanțatoare o pune la dispoziția beneficiarului cu respectarea normelor interne proprii și în baza unui contract de credit;
c) contract de garantare - contractul încheiat între beneficiarul programului, instituția de credit finanțatoare și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., prin care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice - F.N.G.C.I.M.M., se obligă să garanteze creditul acordat de instituția de credit finanțatoare și beneficiarul își asumă obligația să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanției de către instituția de credit finanțatoare, în cazul producerii riscului de credit;
d) garant - statul, prin Ministerul Finanțelor Publice - F.N.G.C.I.M.M.;
e) procent garantat - partea din credit care este acoperită de garanția de stat, exprimată în valoare procentuală. Procentul garantat poate fi de maximum 50% din valoarea creditului;
f) valoarea garanției - valoarea menționată în contractul de garantare, al cărei nivel poate fi de maximum 50%, din valoarea creditului. Dobânzile, comisioanele și orice alte costuri generate de participarea la program nu sunt incluse în valoarea garanției;
g) riscul de credit - neplata parțială sau integrală a creditului, principal, de către beneficiarul programului;
h) valoarea de executare a garanției - suma rezultată din aplicarea procentului garantat la soldul restant al creditului, principal, sumă care urmează a fi plătită instituției de credit finanțatoare de către Ministerul Finanțelor Publice în cazul producerii riscului de credit;
i) primă de garantare - suma datorată de beneficiarul programului constituită din comisionul de risc cuvenit Ministerului Finanțelor Publice și din comisionul de administrare cuvenit F.N.G.C.I.M.M., al cărei nivel se stabilește anual prin ordin al ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru buget;
j) comision de risc - suma datorată de beneficiarul programului destinată acoperirii riscului de garantare și finanțării anuale a capitalului necesar programului;
k) comision de administrare - suma datorată de beneficiarul programului care acoperă costurile de evaluare, acordare și administrare a garanțiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M.