În sensul prezentului act normativ, următoarele expresii și termeni au următorul înțeles:
a) consumatorul vulnerabil de energie reprezintă persoana singură sau familia care îndeplinește condițiile prevăzute în Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare, respectiv care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale;
b) gospodăria aflată în sărăcie energetică reprezintă o unitate formată dintr-o locuință și din persoanele fizice care locuiesc și gospodăresc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor care necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale;
c) comunitățile de energie reprezintă comunitățile de persoane fizice și/sau juridice organizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare;
d) comunitățile de energie reprezintă comunitățile de persoane fizice și/sau juridice organizate conform Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare;
e) renovarea moderată reprezintă renovarea ce constă în lucrări efectuate la anvelopa clădirii și/sau sistemele tehnice care conduc la reducerea minimă a consumului de energie primară și a emisiilor de CO_2 cu cel puțin 30%, în comparație cu situația anterioară renovării și utilizarea normală a clădirii;
f) renovarea aprofundată reprezintă renovarea ce constă în lucrări efectuate la anvelopa clădirii și/sau sistemele tehnice care conduc la îmbunătățirea cu peste 60% a performanței energetice a unei clădiri, în comparație cu situația anterioară renovării și utilizarea normală a clădirii;
g) renovarea integrată reprezintă renovarea moderată sau aprofundată care este realizată concomitent cu lucrări de consolidare seismică.