(1) După închiderea votării președintele biroului electoral al secției de votare va proceda la numărarea plicurilor conținând date de acces neîntrebuințate, în prezenta membrilor biroului și, după caz, a persoanelor acreditate să asiste la referendum.

(2) Numărarea buletinelor de vot în format electronic se va face automat, de către Sistemul de vot electronic, rezultatul acestei numărări urmând să fie transmis automat, prin intermediul sistemului, secției de votare în cauza, în cel mult 30 de minute de la închiderea votării.

(3) Sunt nule buletinele de vot în format electronic, pe care semnul "VOTAT" a fost aplicat în ambele pătrate sau nu a fost aplicat pe nici unul dintre ele.

(4) Buletinele nule nu intra în calculul voturilor valabil exprimate.

(5) După primirea rezultatului numărării voturilor se va încheia un proces-verbal care se semnează de președinte și de ceilalți membri ai biroului electoral al secției de votare și se înaintează, de îndată, o copie prin poșta electronică și originalul prin poșta specială biroului electoral de circumscripție.