(1) În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, organele de inspecție economico-financiară au dreptul:
a) să aibă acces neîngrădit la registre, evidențe, documente, alte înscrisuri și să solicite copii certificate după acestea, necesare inspecției economico-financiare;
b) să efectueze controale în spații și în orice alte incinte în care se desfășoară activitatea, în prezența reprezentantului legal al operatorului economic sau a unei persoane desemnate de acesta;
c) să beneficieze din partea operatorilor economici controlați de spații de lucru adecvate și acces logistic corespunzător, necesare bunei desfășurări a inspecției economico-financiare, în condițiile în care există astfel de facilități;
d) să solicite informații și explicații, verbale și/sau în scris, în legătură cu obiectul inspecției economico-financiare de la persoanele prevăzute la art. 18 ;
e) să solicite prezența reprezentantului legal al operatorului economic controlat sau a altei persoane împuternicite la sediul organului de inspecție economico-financiară; odată cu solicitarea, după caz, se vor indica și documentele pe care acesta este obligat să le prezinte;
f) să stabilească obligațiile prevăzute de lege în cadrul termenului de prescripție prevăzut la art. 9 în sarcina operatorilor economici supuși inspecției economico-financiare;
g) să solicite efectuarea de expertize sau alte tipuri de controale specializate necesare finalizării acțiunii de inspecție economico-financiară. Expertizele fac parte din activitatea de documentare și fundamentare a raportului de inspecție economico-financiară;
h) să solicite altor autorități publice furnizarea de informații și documente care au legătură cu operatorul economic supus inspecției economico-financiare;
i) să verifice modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin actul administrativ financiar;
j) să sesizeze organele de urmărire penală la constatarea unor fapte care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală;
k) să efectueze acțiuni de documentare, analiză și urmărire a implementării unor reglementări la operatorii economici.
(2) Organele de inspecție economico-financiară sunt îndreptățite să constate, în limitele atribuțiilor și competențelor ce le revin, relevanța stărilor de fapt financiare și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.