(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, obiectivele de investiții incluse în lista-sinteză a obiectivelor propuse a fi finanțate din cadrul subprogramului „Instituții de învățământ superior de stat“, aprobată prin ordin al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, prevăzută la art. 5 din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se preiau în cadrul subprogramului „Unități și instituții de învățământ de stat“.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, obiectivele de investiții incluse în lista-sinteză a obiectivelor propuse a fi finanțate din cadrul subprogramului „Unități sanitare din mediul urban“, aprobată prin ordin al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, prevăzută la art. 5 din anexa nr. 3 la Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se preiau în cadrul subprogramului „Unități sanitare“.