(1) În cadrul programului se pot realiza obiective de investiții care constau în realizarea de construcții noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare la construcții existente și care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele categorii de investiții:
a) alimentări cu apă și stații de tratare a apei;
b) sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale, și în unitățile administrativ-teritoriale cu o populație de sub 2.000 de locuitori;
c) drumurile publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților;
d) poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice;
e) sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor, precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale.
(2) În aplicarea art. 3 , pentru categoriile de investiții prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), dreptul de administrare al autorităților administrației publice locale este exercitat în temeiul art. 21 alin. (2), art. 22 sau art. 22¹ alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Pentru categoriile de investiții prevăzute la alin. (1) lit. a) , b) și e) , obiectivele de investiții finanțate prin program se realizează în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (10)-(15) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
(4) Modalitatea de aplicare a prevederilor alin. (3) se detaliază în normele metodologice aprobate conform art. 16 alin. (2) .
(5) Tipurile de obiective de investiții, categoriile de lucrări și cheltuielile care se finanțează în cadrul fiecărei categorii de investiții prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a programului.
(6) Se poate acorda finanțare pentru obiectivele de investiții din categoria prevăzută la alin. (1) lit. c) , care se află pe amplasamente din interiorul localităților, unde:
a) au fost finalizate sistemele de alimentare cu apă și canalizare;
b) sunt în curs de realizare lucrările la sistemele de alimentare cu apă și canalizare;
c) nu pot fi realizate lucrările la sistemele de alimentare cu apă și/sau canalizare, având în vedere că acestea nu sunt viabile economic.
(7) Pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (6) lit. b) , beneficiarii trebuie să realizeze lucrările la sistemele de alimentare cu apă și canalizare în termen de maximum 2 ani de la data includerii în lista prevăzută la art. 6 alin. (3) .
(8) Pentru realizarea obiectivelor de investiții din categoria prevăzută la alin. (1) lit. e) , contractele de finanțare se încheie după obținerea autorizației de construire.
(9) Coordonarea, monitorizarea și verificarea obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (1) lit. e) se realizează de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împreună cu Ministerul Energiei.
(10) Nu sunt eligibile obiectivele de investiții care au fost aprobate la finanțare și sunt în derulare prin programe naționale, care nu au execuție bugetară la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.