(1) Minorii neînsoțiți beneficiază de protecția specială prevăzută în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În aplicarea legislației naționale și internaționale, procedura de cooperare între autorități privind intrarea, înregistrarea, tranzitul, șederea, precum și asigurarea protecției drepturilor minorilor neînsoțiți se aprobă prin ordin comun al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, al ministrului afacerilor interne, al ministrului educației naționale, al ministrului sănătății și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

(3) Prin derogare de la prevederile art. VI din Legea nr. 191/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pentru minorii neînsoțiți, plasamentul poate fi dispus și în servicii de tip rezidențial organizate pentru un număr mai mare de copii raportat la cel prevăzut la art. 123 din Legea nr. 272/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Prin derogare de la prevederile art. VII din Legea nr. 191/2022 , serviciile de tip rezidențiat în care sunt plasați minori neînsoțiți pot funcționa până la returnarea acestora în țara de origine.

(5) Prin derogare de la prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, plasamentul minorilor neînsoțiți poate fi dispus și la o persoană adultă care provine din zona conflictului armat din Ucraina și care beneficiază de măsura de protecție temporară stabilită în condițiile Legii nr. 122/2006 , dacă aceasta îndeplinește condițiile materiale și garanțiile morale pentru a primi un copil în plasament.

(6) Pentru implementarea prevederilor alin. (5) , președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție poate emite instrucțiuni publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.