LexistoriaDreptul la drept.

Comercializarea alimentelor

Azi

OUG 97/2001 · 7 articole

Secțiunea 1 — Condiții pentru oferirea alimentelor spre vânzare

Articolul 30

(1) Alimentele pot fi comercializate numai în spații special amenajate și destinate acestui scop, în condiții de igienă adecvate și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății Publice și Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale sunt abilitate să adopte reglementări specifice comune privind comercializarea alimentelor pe piețele organizate sau în afara acestora.

Articolul 31

Alimentele oferite spre comercializare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie fabricate conform prevederilor legale, în scopul protecției sănătății publice, protecției igienei alimentului și protecției calității produsului;

b) să se încadreze în nivelurile maxime admise de contaminare fizică, chimică, microbiologică, toxicologică sau radiologică, stabilite prin reglementări speciale;

c) să fie ambalate, etichetate și marcate conform reglementărilor specifice, iar inscripționarea etichetelor să fie vizibilă, lizibilă și corectă.

Secțiunea a 2-a — Restricții privind comercializarea alimentelor

Articolul 32

(1) Se interzice comercializarea alimentelor care:

a) nu sunt însoțite de documente care le atestă originea, proveniența și securitatea;

b) sunt manipulate și comercializate în condiții necorespunzătoare de igienă, care pun în pericol sănătatea consumatorilor;

c) afectează sănătatea consumatorilor prin vânzarea unor produse sau substanțe drept alimente.

d) au data-limită de consum și/sau data durabilității minimale depășite.

(2) Se interzice comercializarea drept alimente a unor produse care le imită, nu sunt alimente și care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor, conform reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 33

(1) În scopul evitării daunelor asupra sănătății cauzate de alimente Ministerul Sănătății Publice împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sunt abilitate să emită reglementări comune pentru:

a) interzicerea sau restricționarea utilizării anumitor produse, substanțe, obiecte ori procese tehnologice;

b) specificarea utilizării anumitor procese de fabricare sau manipulare a alimentelor;

c) impunerea unor cerințe la fabricarea, manipularea sau comercializarea anumitor alimente;

d) indicarea utilizării avertismentelor, a altor prezentări cu efect de avertizare și precauții de siguranță pentru anumite substanțe;

e) interzicerea sau restricționarea fabricării ori manipulării anumitor substanțe dăunătoare din punct de vedere fiziologic în fabricile de procesare a alimentelor, precum și introducerea lor în astfel de fabrici.

(2) Alimentele care au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt interzise la vânzare.

Secțiunea a 3-a — Măsuri privind protecția consumatorilor împotriva practicilor incorecte

Articolul 34

Pentru protejarea consumatorilor împotriva practicilor incorecte și în scopul informării lor corecte Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Ministerul Sănătății Publice și cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sunt abilitate să emită ordine comune care să reglementeze:

a) informarea privind natura, conținutul, originea, fabricantul sau participantul la vânzarea alimentelor;

b) condițiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea și păstrarea alimentelor până la consumatorul final;

c) condițiile privind fabricarea, respectiv calitatea materiilor prime și a ingredientelor folosite în producerea sau la prepararea alimentelor, operațiunile tehnologice obligatorii pentru fiecare categorie de alimente, compoziția sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinație specială;

d) interzicerea vânzării alimentelor sub anumite denumiri, informații sau prezentări care pot induce în eroare, precum și interzicerea publicității produselor pentru care se utilizează anumite prezentări grafice sau alte informații care pot induce în eroare;

e) interzicerea vânzării alimentelor care conțin substanțe sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau împreună cu alimentul, în același ambalaj, dacă acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului;

f) interzicerea vânzării anumitor alimente drept medicamente.

Articolul 35

Pentru protejarea intereselor consumatorilor Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Ministerul Sănătății Publice și cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sunt abilitate să emită ordine comune care să reglementeze:

a) condițiile privind autorizarea unităților care produc, prelucrează, depozitează, transportă și comercializează alimente;

b) condițiile privind avizarea alimentelor pentru a fi declarate apte pentru consumul uman;

c) condițiile privind controlul unităților care produc, prelucrează, depozitează, transportă și comercializează alimente.

Secțiunea a 4-a — Dispoziții privind utilizarea alimentelor și a produselor alimentare interzise sau periculoase

Articolul 36

Ministerul Sănătății Publice împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sunt abilitate să adopte reglementări comune privind retragerea de pe piață, interzicerea comercializării și modalitățile de distrugere sau de folosire în alte scopuri a alimentelor care prezintă un risc pentru sănătate.