(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. I , care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.

(2) Plata alocației de stat pentru copiii preluați de la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, de la instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și de la celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale care au în subordine unități de învățământ, precum și pentru copiii cu handicap se asigură din bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de anse, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2008.

(3) Plata alocației de stat pentru copii în anul 2007, precum și a sumelor restante, cu respectarea termenelor de prescripție prevăzute de lege, se efectuează potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 591/1993 privind măsurile pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 61/1993 referitoare la gestionarea fondurilor, stabilirea și plata alocației de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.