OUG 97/2011 · 18 articole
(1) Cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe, în mod liber, domiciliul ori reședința, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.
(2) Cetățenii români nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și/sau o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele.
(1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală.
(2) Domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredințat în plasament.
(3) Domiciliul persoanei care beneficiază de tutelă specială este la reprezentantul legal, în afară de cazul în care instanța de tutelă dispune altfel.
(4) În situația în care părinții minorului aflat, în condițiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistență socială nu sunt cunoscuți sau nu pot fi identificați, domiciliul minorului este la adresa centrului respectiv.
(1) Dovada adresei de domiciliu din România se poate face cu:
a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ;
b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, la lit. d) ;
c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, lit. d) , când persoanei interesate nu i-au fost emise, în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, actele privind titlul locativ;
d) documentul eliberat de autoritatea administrației publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinație de locuință;
e) actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului său legal ori actul de încredințare, însoțit, după caz, de unul din actele prevăzute la lit. a) , b) și d) , în cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate;
f) documentele stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în cazul victimelor traficului de persoane.
(2) Declarația de primire în spațiu a găzduitorului prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dată în fața lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a polițistului de siguranță publică, a notarului public ori a funcționarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.
(3) În cazul minorului și al persoanei care beneficiază de tutelă specială, declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (1) lit. c) se dă și se semnează de către părintele sau, după caz, părinții care exercită autoritatea părintească sau de către reprezentanții lor legali.
(4) Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă.
(5) Limita prevăzută la alin. (4) nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse și al situațiilor prevăzute la art. 34 alin. (1) .
(6) În sensul prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul/soția acestuia, rudele titularului dreptului locativ ori ale soțului/soției în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
(7) În cazul persoanelor defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinței eliberate de unitatea administrativ-teritorială, din care rezultă adresa la care se stabilește domiciliul.
(1) Cetățeanul român care locuiește în străinătate poate solicita eliberarea cărții electronice de identitate fără domiciliu în România.
(2) Pentru obținerea cărții electronice de identitate, cetățeanul care locuiește în străinătate trebuie să prezinte un pașaport simplu electronic sau un pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, aflat în termen de valabilitate, ori documente eliberate de autoritățile străine, în original, din care să rezulte că locuiește în acea țară, împreună cu traducerea autorizată în limba română, după caz, și să dețină un cont validat în Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
(3) Prin excepție de la alin. (2) , condiția deținerii unui cont validat în Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu se aplică în cazul cetățenilor români care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
(4) Informațiile cuprinse în documentele eliberate de autoritățile străine prezentate de cetățean se colectează și se stochează în mapa electronică.
(5) Procedura de eliberare a cărții electronice de identitate fără domiciliu în România și documentele care trebuie prezentate de solicitant se stabilesc prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(1) Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor este obligat să comunice, la cererea cetățenilor români, în termen de 10 zile, datele referitoare la domiciliile avute de către persoana respectivă în România și orice mențiune privind starea civilă, aflate în evidența acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2000.
(2) Pentru datele prevăzute la alin. (1) , referitoare la perioada anterioară anului 2000, termenul de comunicare este de maximum 20 de zile.
(3) În vederea obținerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora în străinătate, cetățenii români au dreptul să solicite emiterea unui certificat care să ateste domiciliul.
(4) Certificatele prevăzute la alin. (3) se eliberează de către D.G.E.P. și serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv al municipiului București, la cererea titularului.
Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu.
(1) Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară.
(2) Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței.
(3) Nu poate fi înscrisă în actul de identitate mențiunea privind reședința, dacă în RNEP sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Prevederile art. 28 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
(1) Pentru înscrierea reședinței, solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reședinței, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate, cu unul dintre documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) , b) sau, după caz, lit. d) și cu o declarație pe propria răspundere prin care declară că locuiește în respectiva locație mai mult de 15 zile pe lună.
(1¹) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, cererea pentru înscrierea reședinței se formulează electronic. Procedura evaluării și aprobării se stabilește prin normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(1²) Începând cu data realizării condițiilor tehnice, pentru titularii cărții electronice de identitate înscrierea reședinței se realizează în format electronic, dispozițiile art. 33 fiind aplicabile numai la solicitarea expresă a acestora.
(1³) La înscrierea reședinței găzduitorul, persoană fizică sau persoană juridică, completează o declarație pe propria răspundere din care să reiasă dacă la respectiva adresă au reședința persoane care nu aparțin aceleiași familii. Dacă la adresa respectivă au înscrisă reședința cel puțin două persoane, autoritățile prevăzute la art. 19 alin. (1) procedează la informarea structurii locale a poliției naționale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanții locuiesc efectiv la adresa declarată.
(2) De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate:
a) persoana care locuiește la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;
b) persoana internată într-o unitate sanitară/medicală.
(1) Mențiunea privind reședința se înscrie pe un document, denumit dovada de reședință, care va însoți cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate și cartea de identitate provizorie.
(1¹) În cazul în care cererea pentru înscrierea reședinței se formulează electronic, documentul prevăzut la alin. (1) poate fi transmis solicitantului prin poștă sau poate fi ridicat de la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de pe raza adresei de reședință, potrivit opțiunii solicitantului.
(2) Dispozițiile art. 14 alin. (6) sunt aplicabile și în cazul eliberării dovezilor de reședință.
(1) Pentru persoanele fizice care nu posedă act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative se eliberează acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reședință la adresa instituției ori centrului respectiv.
(1¹) Dovada adresei de domiciliu sau de reședință se face cu declarația scrisă a conducătorului instituției sau centrului ori a persoanei abilitate de acesta, pentru situațiile în care aceste instituții se află în administrarea autorităților administrației publice locale. Pentru celelalte situații, dovada adresei de domiciliu sau de reședință se face în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. b) .
(2) În situația în care, din motive obiective, nu poate fi stabilită identitatea persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) , instituțiile respective sunt obligate să anunțe imediat unitatea de poliție pe raza căreia își desfășoară activitatea, care colaborează cu serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în vederea stabilirii identității lor.
(1) În cazul în care mențiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reședinței s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, această mențiune este nulă de drept.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) , autoritatea care a constatat nulitatea mențiunii comunică serviciului public comunitar de evidență a persoanelor situația intervenită.
(3) Nulitatea mențiunii poate fi constatată de instanța de judecată, din oficiu ori ca urmare a sesizării D.G.E.P., a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori a persoanelor interesate.
Persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu, făcând excepție persoanele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) .
(1) Evidența locatarilor prin cartea de imobil se ține în următoarele categorii de imobile care dispun de mai multe unități locative, astfel cum acestea sunt definite de Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare:
a) destinate cazării în comun;
b) care servesc total sau parțial ca locuință.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile locatarilor imobilelor situate în incinta unităților militare, a sediilor misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare sau locuințelor destinate exclusiv personalului acestora, precum și, după caz, membrilor familiilor și persoanelor aflate în îngrijirea acestora.
(1) Organizarea activității de ținere a evidenței locatarilor prin cartea de imobil revine Ministerului Afacerilor Interne, prin unitățile de poliție.
(2) Cartea de imobil se întocmește și se actualizează de către persoana anume desemnată, cu acordul acesteia, de către proprietarul imobilului sau de asociația de proprietari; în cazul asociației de proprietari, responsabilul cărții de imobil este, de regulă, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociației.
(3) Păstrarea, actualizarea și utilizarea datelor din cartea de imobil de către persoana desemnată în acest sens, conform alin. (2) , se fac cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Responsabilul cărții de imobil are obligația să înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv și să o prezinte, la cerere, polițiștilor sau lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.
(5) Cartea de imobil se întocmește într-un singur exemplar, care se păstrează la responsabilul cărții de imobil.
(1) Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil.
(2) Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărții de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărții de imobil.
La hoteluri și în alte locuri de cazare în comun, înscrierea în cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau a administratorului acestora, după caz.
(1) În cazul în care, în condițiile legii, se schimbă denumirea unor unități administrativ-teritoriale sau se aprobă reorganizarea ori trecerea în alt rang a unei unități administrativ-teritoriale, precum și în situația în care se schimbă denumirea străzilor sau se renumerotează imobilele, cheltuielile pentru schimbarea cărții de identitate și a celorlalte documente prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se suportă din bugetele unităților administrativ-teritoriale respective.
(2) Pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor reținute, arestate sau care execută o pedeapsă privativă de libertate în temeiul unei hotărâri judecătorești de condamnare, care nu posedă asemenea documente și care nu dispun de mijloace financiare, precum și persoanelor cu handicap și celor fără venituri, șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor poate acorda scutire de la plata cheltuielilor de producere și eliberare a actelor de identitate.
(3) Se exceptează de la plata contravalorii actelor de identitate:
a) persoanele care sunt victime ale calamităților naturale, incendiilor sau ale altor dezastre și care declară pe propria răspundere, la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază teritorială domiciliază ori își au reședința, faptul că actul de identitate a fost pierdut, distrus sau deteriorat ca urmare a producerii unei astfel de situații;
b) cetățenii români aflați în străinătate în situații deosebite.
(1) Contravaloarea cărții electronice de identitate emise persoanelor cu vârsta mai mare de 14 ani se asigură din fonduri alocate în acest sens de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru D.G.E.P., în condițiile și limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(2) Prin hotărârea prevăzută la alin. (1) se stabilește și mecanismul de asigurare a contravalorii cărții electronice de identitate.