(1) Programele de formare profesională a adulților, organizate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se pot desfășura și în sistem on-line, cu notificarea comisiei de autorizare, pentru următoarele activități:
a) pregătirea teoretică a persoanelor, din cadrul tuturor programelor de formare autorizate;
b) pregătirea practică a persoanelor, din cadrul programelor de inițiere, specializare și perfecționare, care nu implică activități practice care trebuie să se desfășoare într-un spațiu cu dotări specifice, conform standardului ocupațional;
c) susținerea examenului de absolvire a programelor de inițiere, specializare și perfecționare desfășurate în sistem online.
(2) Examenul de absolvire prevăzut la alin. (1) lit. c) se organizează de furnizorul de formare profesională sub coordonarea comisiei de autorizare județene sau a municipiului București, în condițiile Ordinului ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 501/5.253/2003 pentru aprobarea metodologiei certificării formării profesionale a adulților, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția condițiilor care privesc sala sau spațiul de derulare a probelor.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) programele de formare de nivel 1, conform Cadrului național al calificărilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013 privind Cadrul național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Domeniile de activitate și procedura pentru autorizarea furnizorilor de formare profesională să desfășoare programe de formare profesională a adulților în sistem on-line se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, documentele pentru autorizare ca furnizor de formare profesională prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 129/2000, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se pot transmite și în format electronic.