(1) Fără a se aduce atingere regulilor sectoriale, supravegherea suplimentara a riscului de concentrare și a tranzactiilor intragrup în cazul entitatilor reglementate dintr-un conglomerat financiar se exercită în conformitate cu regulile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență și în reglementarile date în aplicarea acesteia.

(2) Entitatile reglementate sau societățile financiare holding mixte, după caz, trebuie să raporteze periodic coordonatorului, potrivit reglementarilor, orice risc semnificativ de concentrare la nivelul conglomeratului financiar, precum și toate tranzactiile intragrup semnificative ale entitatilor reglementate din cadrul unui conglomerat financiar, în conformitate cu regulile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență și în reglementarile date în aplicarea acesteia.

(3) Dacă nu se stabileste altfel de către coordonator, o tranzacție intragrup se prezumă a fi semnificativa dacă valoarea acesteia depășește cel puțin 5% din valoarea totală a cerințelor de adecvare a capitalului la nivelul unui conglomerat financiar.

(4) Informațiile necesare sunt transmise coordonatorului de către entitatea reglementată care este liderul conglomeratului financiar sau, atunci când conglomeratul financiar nu are drept lider o entitate reglementată, de către societatea financiară holding mixtă ori de către entitatea reglementată din conglomeratul financiar identificată de coordonator după consultarea cu celelalte autorități competente relevante și cu entitățile reglementate din conglomeratul financiar, supuse supravegherii suplimentare.