(1) Fără a se aduce atingere regulilor sectoriale, în cazul prevăzut la art. 12 , autoritățile competente din România verifică, potrivit prevederilor alin. (2) , dacă entitățile reglementate, a căror societate-mamă are sediul central într-un stat terț, sunt supuse supravegherii exercitate de autoritatea competentă a acelui stat, care este echivalentă cu aceea prevăzută prin prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Verificarea se efectuează la cererea societății-mamă ori a oricărei entități reglementate autorizate în România sau într-un stat membru ori din oficiu, de către autoritatea competentă din România care ar fi coordonator, dacă s-ar aplica criteriile prevăzute la art. 26 alin. (1) . Acea autoritate competentă se consultă cu celelalte autorități competente relevante și întreprinde toate eforturile necesare pentru a respecta orice ghiduri aplicabile, elaborate prin grija Comitetului comun, potrivit prevederilor art. 16 și 56 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010, respectiv din Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 și din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010.
(3) Dacă o autoritate competentă nu este de acord cu decizia luată de o altă autoritate competentă, referitoare la echivalența supravegherii suplimentare exercitate de autoritatea competentă dintr-un stat terț, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010, respectiv din Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 și din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010.