(1) Coordonarea, la nivel național, a activităților privind identificarea, desemnarea și protecția ICN/ICE se realizează de către prim-ministru, prin consilierul desemnat. În vederea îndeplinirii responsabilităților stabilite prin prezenta ordonanță de urgență prim-ministrul emite decizii.

(2) Responsabilitatea pentru organizarea și desfășurarea activităților necesare implementării legislației specifice domeniului PIC revine Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare M.A.I., prin Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice, denumit în continuare CNCPIC.

(3) M.A.I., prin CNCPIC, asigură planificarea strategică, coordonarea, monitorizarea permanentă și controlul asupra stadiului implementării activităților reglementate prin prezenta ordonanță de urgență, punctul național de contact în relația cu alte state membre ale Uniunii Europene, Comisia Europeană, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și alte organizații și organisme internaționale, precum și managementul rețelei de alertă privind infrastructurile critice - Critical Infrastructure Warning Information Network (CIWIN) la nivel național.

(4) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la coordonarea și controlul activităților privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice se aplică Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe și Serviciului de Telecomunicații Speciale, numai în măsura în care acestea nu contravin statutelor și legilor proprii de organizare și funcționare ori altor acte normative care le reglementează activitatea.

(5) În scopul evaluării modului de îndeplinire a responsabilităților ce decurg din legislația specifică domeniului protecției infrastructurilor critice de către autoritățile publice responsabile, prim-ministrul poate dispune executarea unor activități de control în conformitate cu prevederile legale.