Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 6, alineatele (5) și (5¹) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5) La propunerea comisiei județene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București, Agenția Domeniilor Statului și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților demarează procedurile legale necesare în vederea schimbării regimului juridic al terenurilor ce fac obiectul situației centralizatoare, aflate în proprietatea publică a statului, și trecerii acestora, în condițiile legii, în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură. (5¹) Terenurile preluate în vederea finalizării procesului de restituire înainte de 20 mai 2013 de comisiile locale de fond funciar de la Agenția Domeniilor Statului, de la alte instituții sau societăți comerciale care au administrat terenuri din proprietatea statului, dar care nu au făcut obiectul punerii în posesie revin, după caz, în domeniul public sau privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

2. La articolul 6, după alineatul (5²) se introduce un nou alineat, alineatul (5³), cu următorul cuprins:(5³) Terenurile care trec în administrarea Agenției Domeniilor Statului în condițiile alin. (5¹) și (5²) vor face obiectul restituirii către foștii proprietari numai cu respectarea procedurii prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

2¹. Articolul 7 se abrogă.

3. La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 10 (1) Până la data de 15 aprilie 2018, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va întocmi, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, situația comparativă a cererilor și disponibilului de teren, ulterior finalizării situațiilor prevăzute la art. 6 alin. (2).

3¹. Articolul 11 se abrogă.

3². La articolul 17 alineatul (1), litera c) se abrogă.

3³. Articolul 20 se abrogă.

3⁴. La articolul 21, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.

3⁵. Articolele 27-30 se abrogă.

3⁶. Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 31 (1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare, deținătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar. Pentru deciziile emise înainte de 1 ianuarie 2017, termenul începe să curgă de la această dată. (2) Cererea de valorificare se depune, personal/prin mandatar cu procură autentică, la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau se transmite prin servicii poștale și de curierat, însoțită, după caz, de decizia de compensare sau certificatul de deținător de puncte, în original. Certificatul de deținător de puncte se emite de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în situația transmiterii drepturilor recunoscute prin decizia de compensare. (3) În baza cererii deținătorului de puncte, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite, pe parcursul a 5 ani consecutivi, titluri de plată, în tranșe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare. (4) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei, cu condiția ca suma astfel acordată să nu depășească totalul despăgubirilor stabilite. (5) La stabilirea valorii titlului de plată se face conversia unui punct, potrivit art. 21 alin. (6). (6) În cazul în care decizia de compensare a fost emisă pe numele mai multor persoane, fără a se stabili cotele cuvenite fiecăreia, se emite un singur titlu de plată pentru toți beneficiarii. (7) Titlurile de plată se comunică, în original, în 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite. (8) Sumele cuprinse în titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

3⁷. La articolul 32, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3¹) și (3²), cu următorul cuprins:(3¹) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru dosarele depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, termenul de decădere în procedura administrativă este de 240 de zile. (3²) Termenul prevăzut la alin. (3¹) poate fi prelungit în condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), pentru o perioadă de 120 de zile.

4. La articolul 34 alineatul (5), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) dosarele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile/ definitive, instanțele de judecată s-au pronunțat cu privire la existența și întinderea dreptului, precum și la calitatea de persoană îndreptățită;

5. La articolul 34 alineatul (5), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:d) dosarele în care s-au emis decizii privind propunerea acordării de despăgubiri/măsuri compensatorii de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.