(1) În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatoare, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se mențin la nivelul lunii iulie 2016.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 1, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabilește în condițiile prevăzute la art. 15 din cap. II secțiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și siguranță națională" la Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (2) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009, majorată cu 10%.

(4) Prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014 , cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 12 alin. (6)-(11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017.

(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională.

(6) Prevederile art. 3² alin. (6) , (6¹) și (6²) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017.