(1) În cazul săvârșirii contravenției prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. g) , pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate propune următoarele măsuri:

a) revenirea la prețul de vânzare de pe site-ul comerciantului practicat anterior acțiunii speculative într-un termen de maximum 24 de ore sau oprirea de la comercializare;

b) revenirea la prețul de vânzare la punctul de lucru controlat, practicat anterior acțiunii speculative, în termen de 24 de ore de la comunicarea documentului de control sau oprirea de la comercializare.

(2) Contravenției prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. g) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 28 alin. (1) și art. 29 .

(3) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru contravenția prevăzută la art. 50 alin. (1) lit. g) , termenul de prescripție a constatării și aplicării sancțiunii contravenționale este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

(4) Prevederile art. 51 alin. (7) și art. 56 se aplică în mod corespunzător, după caz.