Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale are următoarele atribuții și răspunderi:

a) asigură protecția și conservarea solurilor și menținerea patrimoniului funciar;

b) inițiază proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se recoltează anual din fondul forestier național, pe baza avizului autorității publice centrale pentru protecția mediului, conform legislației în vigoare;

c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

d) aprobă locațiile și suprafețele pe care urmează să fie cultivate plante superioare modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului;

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecția mediului în autorizarea și controlul activităților prevăzute la art. 39 ;

f) asigură, prin registrul național, evidența suprafețelor cultivate și a cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

g) aplică principiul coexistenței culturilor de plante superioare modificate genetic cu celelalte tipuri de culturi agricole;

h) asigură informarea autorității publice centrale pentru protecția mediului asupra rezultatelor controlului și măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic.