(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

a) arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice;

b) poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare, menționate în prevederile acordului de mediu și/sau autorizației/autorizației integrate de mediu.

(2) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

a) poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase;

b) producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană;

c) continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu;

d) importul și exportul unor substanțe și preparate periculoase interzise sau restricționate;

e) omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuții această obligație;

f) producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării;

g) nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice;

h) producția, importul, exportul, introducerea pe piață sau folosirea de substanțe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu.

(3) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

a) nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate;

b) producerea sau importul în scopul introducerii pe piață, precum și utilizarea unor substanțe și preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora;

c) transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare;

d) desfășurarea de activități cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita și a obține acordul de import/export sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice;

e) cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege;

f) exploatarea, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, a unei instalații în care se desfășoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate ori utilizate substanțe sau preparate periculoase, de natură a provoca în afara instalației decesul ori vătămarea corporală a unei persoane sau o daună semnificativă adusă mediului.

(4) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:

a) provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiații ionizante, a contaminării mediului și/sau a expunerii populației la radiații ionizante, omisiunea de a raporta prompt creșterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare ori neluarea măsurilor de intervenție în caz de accident nuclear;

a^1) deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, de surse de radiații ionizante în aer, apă sau sol care sunt de natură să provoace contaminarea mediului sau expunerea populației la radiații ionizante;

b) descărcarea apelor uzate și a deșeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale ori provocarea, cu știință, de poluare, prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct ori de pe nave sau platforme plutitoare, a unor substanțe ori deșeuri periculoase.

(5) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte:

a) continuarea activității care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activități;

b) neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri;

c) refuzul intervenției în cazul poluării accidentale a apelor și a zonelor de coastă;

d) refuzul controlului la introducerea și scoaterea din țară a substanțelor și preparatelor periculoase sau introducerea în țară a culturilor de microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.

(6) Tentativa se pedepsește.

(7) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (2) lit. a) și h) și alin. (4) lit. a^1) , săvârșite din culpă, limitele de pedeapsă se reduc la jumătate.

(8) Infracțiunea prevăzută la alin. (3) lit. f) , săvârșită din culpă, se pedepsește cu pedeapsa închisorii, prevăzută la alin. (3) , ale cărei limite speciale se reduc la jumătate, sau cu amendă.

(9) Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor prevăzute în prezentul articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.