(1) Centrul Național de Vize poate aproba acordarea vizelor, cu avizul prealabil al Oficiului Român pentru Imigrări, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute în prezenta secțiune, pentru următoarele categorii de străini:
a) străinul minor al cărui părinte este beneficiar al statutului de refugiat sau are protecție subsidiară ori se află în posesia unui permis de ședere în România, cu condiția ca acesta să fie valabil cel puțin 90 de zile de la data acordării vizei de intrare;
b) soțul/soția și părinții străinului beneficiar al statutului de refugiat sau care are protecție subsidiară ori care se află în posesia unui permis de ședere în România, cu condiția ca acesta să fie valabil cel puțin 90 de zile de la data acordării vizei de intrare;
c) străinul major al cărui părinte este cetățean român;
d) străinul, părinte al unui cetățean român.
(2) Centrul Național de Vize poate aproba acordarea vizei, fără avizul Oficiului Român pentru Imigrări și fără îndeplinirea condițiilor prevăzute în prezenta secțiune, pentru următoarele categorii de străini:
a) străinii căsătoriți cu cetățeni români;
b) străinii copii minori ai cetățenilor români;
c) abrogată;
d) străinii posesori ai unui permis de ședere valabil în state pentru ai căror cetățeni nu există obligativitatea vizei de intrare în statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau în statele părți la Acordul Schengen;
e) străinii care au aplicate în documentul de trecere a frontierei de stat vize valabile ale statelor pentru ai căror cetățeni nu există obligativitatea vizei de intrare în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau ale statelor părți la Acordul Schengen.
f) străinii care urmează să vină în România în scop de afaceri, la solicitarea autorităților administrative, precum și a societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt înscrise pe listele contribuabililor la bugetul de stat, stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, și care își asumă, printr-o scrisoare de garanție adresată în original Centrului Național de Vize, obligația suportării cheltuielilor privind asistența materială, medicală și a celor de executare a măsurilor de îndepărtare;
g) străinii care urmează să vină în România în scop de vizită, la solicitarea misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare străine acreditate în România;
h) străinii pentru care s-a solicitat acordarea vizei, în scris, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare, din partea autorităților publice centrale ori a camerelor de comerț străine;
i) persoanele pentru care s-a solicitat acordarea vizei la Centrul Național de Vize din partea următoarelor instituții din România: Administrația Prezidențială, Parlamentul, Guvernul și alte autorități publice centrale și locale, Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, precum și cele teritoriale și a prefecturilor, care își asuma obligația suportării cheltuielilor privind asistența materială, medicală și a celor de executare a măsurilor de îndepărtare, printr-o scrisoare de garanție transmisă în original;
j) șoferii de TIR;
k) personalitățile din diaspora românească și descendenții acestora;
l) părinții elevilor sau studenților străini, acceptați la studii în România, care sosesc în vederea primei instalări a acestora, sub rezerva prezentării unui document apostilat sau, după caz, supralegalizat, eliberat de autoritățile din statul de origine care să ateste legătura de rudenie.
m) străinii care urmează să vină în România la solicitarea unei persoane juridice de interes public, care funcționează în mod legal și care își asumă obligația suportării cheltuielilor privind asistența materială, medicală și a celor de executare a măsurilor de îndepărtare, printr-o scrisoare de garanție adresată în original Centrului Național de Vize.
(3) Vizele acordate de autoritățile române străinilor prevăzuți la alin. (2) lit. d) și e) nu pot depăși valabilitatea vizelor aplicate în documentele acestora sau valabilitatea permiselor de ședere ai căror titulari sunt.