LexistoriaDreptul la drept.

Tolerarea rămânerii pe teritoriul României

Azi

Regimul străinilor · 2 articole

Articolul 106¹ — Acordarea tolerării

(1) Inspectoratul General pentru Imigrări acordă, din oficiu sau la cerere, tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, străinilor care nu au drept de ședere și care, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Reprezintă motive obiective în sensul alin. (1) următoarele situații:

a) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 15 alin. (1) privind nepermiterea ieșirii din România și nu îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pentru acordarea unui drept de ședere;

b) măsura custodiei publice dispusă împotriva străinului a încetat fără ca străinul să fie îndepărtat sub escortă;

c) prezența temporară pe teritoriul României a străinului este cerută de interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea autorităților sau a instituțiilor publice;

d) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) privind interzicerea returnării, dar nu îndeplinește condițiile pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere temporară;

e) străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 96 alin. (1) privind suspendarea executării obligației de returnare;

f) îndepărtarea sub escortă nu poate fi executată în termen de 24 de ore de la depistarea străinului și există indicii temeinice că nu se impune ca acesta să fie luat în custodie publică;

g) Inspectoratul General pentru Imigrări constată că imposibilitatea temporară de a părăsi România este determinată de alte împrejurări, independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate.

(3) Neacordarea tolerării de către Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 30 de zile, hotărârea instanței fiind definitivă.

(4) Procurorul, prin ordonanță, sau, după caz, instanța, prin încheiere, acordă tolerarea atunci când există motive serioase să se considere că un străin care nu are drept de ședere este victimă a traficului de ființe umane și prezența acestuia pe teritoriul României este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Articolul 106² — Regimul tolerării

(1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariția cauzelor.

(2) În cazul prevăzut la art. 106¹ alin. (4) tolerarea se prelungește succesiv de către procuror, prin ordonanță, sau de către instanță, prin încheiere, în condițiile prevăzute la alin. (1) , până la încetarea procesului penal.

(3) Pe perioada cât li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României, străinii au acces la piața forței de muncă, în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români.

(4) Dreptul la muncă acordat străinilor cărora li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României încetează de drept în toate situațiile în care încetează tolerarea.

(5) Străinul este obligat să se prezinte periodic, la un interval de două luni sau ori de câte ori este chemat, la structura Inspectoratului General pentru Imigrări care i-a eliberat documentul de tolerat și să anunțe orice schimbare a adresei unde locuiește.

(6) Tolerarea are valabilitate teritorială limitată la raza de competență a structurii Inspectoratului General pentru Imigrări care i-a eliberat documentul de tolerat, iar orice deplasare în afara acesteia este permisă numai cu aprobare prealabilă.

(7) În situația prevăzută la art. 106¹ alin. (2) lit. b) , dacă au dispărut motivele pentru care străinul nu a putut fi îndepărtat sub escortă în perioada de custodie publică anterioară, se poate dispune din nou luarea în custodie publică, în condițiile art. 101 alin. (2) .

(8) Acordarea tolerării nu anulează obligația străinului de a părăsi teritoriul României. Termenul de plecare voluntară sau îndepărtarea sub escortă, după caz, își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări, procurorul sau instanța, după caz, constată încetarea motivelor care au stat la baza acordării tolerării și informează străinul în acest sens.

(9) Tolerarea încetează în următoarele situații:

a) prin acordarea ori prelungirea unui drept de ședere în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;

b) în cazul acordării permisiunii de a rămâne pe teritoriul României potrivit Legii nr. 122/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

c) în momentul părăsirii teritoriului României de către străin.

(10) Inspectoratul General pentru Imigrări poate să revoce tolerarea acordată potrivit art. 106¹ alin. (1) , prin decizie motivată, atunci când constată că străinul nu a respectat, din motive imputabile lui, obligațiile prevăzute la alin. (5) sau (6) .