Abandonul vasului se poate face către toți creditorii sau numai către unii dintr-înșii. Declarațiunea de abandon va fi transcrisă în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris, și după ce transcriptiunea s-a făcut, ea va fi notificată creditorilor a căror titluri sunt transcrise în același registru sau adnotate pe actul de naționalitate. În privința creditorilor care au introdus o acțiune sau făcut o somațiune, abandonul se va face prin portarei, notificăndu-se la domiciliul ales de creditor, sau în lipsa, la grefa tribunalului de comerț, în termen de opt zile de la primirea citatiunei sau a somațiunei primită de la creditori, sub pedeapsa de a nu se mai tine în seama.