(1) Împotriva incheierii prevăzute la art. 108⁴ cel obligat la amenda sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitand, motivat, să se revina asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.
(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luata măsura sau de la data comunicarii incheierii.
(3) Cererea se solutioneaza prin încheiere irevocabila, data în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.