Codul de procedură civilă (1865) · 6 articole
Abrogat la 15 februarie 2013 · înlocuit de Codul de procedură civilă. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
În sensul prezentului capitol, un litigiu arbitral care se desfășoară în România este socotit international dacă s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
Prin convenția arbitrala referitoare la un arbitraj international, părțile pot stabili ca acesta să aibă loc în România sau intr-o alta tara.
(1) În arbitrajul international care se judeca în România sau potrivit legii române, tribunalul arbitral va fi compus dintr-un numar impar de arbitri, fiecare dintre părți având dreptul sa numeasca un numar egal de arbitri. Dispozitiile art. 369³ rămân aplicabile.
(2) Partea străină poate numi arbitri de cetatenie străină.
(3) Părțile pot conveni ca arbitrul unic sau supraarbitrul să fie cetatean al unui al treilea stat.
În arbitrajul international, durata termenelor stabilite de art. 349, 350, 351², 358³ și 362 se dubleaza.
(1) Dezbaterea litigiului în fața tribunalului arbitral se face în limba stabilita prin convenția arbitrala sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în aceasta privinta ori nu a intervenit o înțelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a nascut litigiul ori intr-o limbă de circulatie internationala stabilita de tribunalul arbitral.
(2) Dacă o parte nu cunoaste limba în care se desfășoară dezbaterea, la cererea și pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigura serviciile unui traducator.
(3) Părțile pot sa participe la dezbateri cu traducatorul lor.
În afară de cazul în care părțile convin altfel, onorariile arbitrilor și cheltuielile de deplasare ale acestora se suporta de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suporta de părți în cote egale.