Convenția arbitrala

(1) Convenția arbitrala se incheie, în scris, sub sancțiunea nulitatii.

(2) Ea se poate incheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare, denumita compromis.

(1) Prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naste din contractul în care este inserata sau în legătură cu acesta să fie solutionate pe calea arbitrajului, aratandu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

(2) Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.

(1) Incheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești.

(2) Tribunalul arbitral își verifica propria sa competența de a solutiona un litigiu și hotaraste în aceasta privinta printr-o încheiere care se poate desfiinta numai prin actiunea în anulare introdusa împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364.

(1) În cazul în care părțile în proces au incheiat o convenție arbitrala, pe care una dintre ele o invoca în instanța judecătorească, aceasta își verifica competența.

(2) Instanța va retine spre solutionare procesul dacă:

a) pârâtul și-a formulat apararile în fond, fără nici o rezervă intemeiata pe convenția arbitrala;

b) convenția arbitrala este lovita de nulitate ori este inoperanta;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului în arbitraj.

(3) În celelalte cazuri, instanța judecătorească, la cererea uneia dintre părți, se va declara necompetenta, dacă va constata ca exista convenție arbitrala.

(4) În caz de conflict de competența, hotaraste instanța judecătorească ierarhic superioara instanței inaintea careia s-a ivit conflictul.