LexistoriaDreptul la drept.

Cheltuieli arbitrale

Azi

Codul de procedură civilă (1865) · 7 articole

Abrogat la 15 februarie 2013 · înlocuit de Codul de procedură civilă. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 359

(1) Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea arbitrajului, precum și onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părților, arbitrilor, expertilor, martorilor, se suporta potrivit înțelegerii dintre părți.

(2) În lipsa unei asemenea înțelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisa în totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisa în parte.

Articolul 359¹

(1) Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor și poate obliga părțile sa consemneze suma respectiva prin contribuție egala.

(2) Părțile pot fi obligate solidar la plata.

(3) Dacă pârâtul nu-și indeplineste obligația care îi revine potrivit alin. 1, în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga suma, urmand ca prin hotărârea arbitrala să se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum și modul de suportare de către părți.

(4) De asemenea, tribunalul arbitral poate obliga părțile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale.

Articolul 359²

Tribunalul arbitral poate să nu dea curs arbitrajului până la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 359³

La cererea oricareia dintre părți, instanța judecătorească prevăzută de art. 342 va examina temeinicia masurilor dispuse de tribunalul arbitrar și va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor și al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum și modalitatile de consemnare, avansare sau de plată.

Articolul 359⁴

(1) Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părți a hotărârii arbitrale.

(2) Dacă arbitrajul se intrerupe, fără a se pronunță hotărâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduc în mod corespunzător.

Articolul 359⁵

Orice diferența în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizeaza cel mai tarziu prin hotărârea arbitrala și se plateste până la comunicarea către părți sau până la depunerea acesteia la instanța judecătorească. Neplata diferenței atrage suspendarea comunicarii sau depunerii hotărârii arbitrale.

Articolul 359⁶

În cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum și celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc și se platesc conform regulamentului acelei institutii.