LexistoriaDreptul la drept.

Hotărârea arbitrala

Azi

Codul de procedură civilă (1865) · 8 articole

Abrogat la 15 februarie 2013 · înlocuit de Codul de procedură civilă. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 360

(1) Tribunalul arbitral soluționează litigiul în temeiul contractului principal și al normelor de drept aplicabile, ținând seama, când este cazul, și de uzanțe sau reguli profesionale.

(2) Pe baza acordului expres al părților, tribunalul arbitral poate solutiona litigiul în echitate.

Articolul 360¹

(1) În toate cazurile, pronuntarea trebuie să fie precedata de deliberarea în secret, cu participarea tuturor arbitrilor în persoana, consemnandu-se în hotărâre aceasta participare.

(2) Pronuntarea poate fi amanata cu cel mult 21 de zile, sub condiția încadrării în termenul arbitrajului.

Articolul 360²

Când tribunalul arbitral este compus dintr-un numar fără sot de arbitri, hotărârea se ia cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o alta parere își va redacta și va semna opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care aceasta se sprijina.

Articolul 360³

Când tribunalul arbitral este compus dintr-un numar cu sot de arbitri și acestia nu se înțeleg asupra solutiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform înțelegerii dintre părți sau, în lipsa, conform art. 351. Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre solutii, o va putea modifica sau va putea pronunță o alta solutie, dar numai după ascultarea părților și a celorlalți arbitri.

Articolul 361

Hotărârea arbitrala se redacteaza în scris și trebuie să cuprindă:

a) componenta nominala a tribunalului arbitral, locul și data pronuntarii hotărârii;

b) numele părților, domiciliul sau reședința lor sau, după caz, denumirea și sediul, numele reprezentantilor părților, precum și al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c) menționarea convenției arbitrale în temeiul careia s-a procedat la arbitraj;

d) obiectul litigiului și sustinerile pe scurt ale părților;

e) motivele de fapt și de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care sub acest aspect intemeiaza solutia;

f) dispozitivul;

g) semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360².

Articolul 362

(1) Dacă prin hotărârea pronunțată tribunalul arbitral a omis să se pronunte asupra unui capat de cerere, oricare dintre părți poate solicita, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii, completarea ei. Hotărârea de completare se da cu citarea părților.

(2) Greselile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fondul solutiei, precum și greselile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricareia dintre părți, formularea în termenul prevăzut de alin. 1 sau din oficiu, printr-o încheiere de indreptare.

(3) Hotărârea de completare sau incheierea de indreptare face parte integrantă din hotărârea arbitrala.

(4) Părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completarea sau indreptarea hotărârii.

Articolul 363

(1) Hotărârea arbitrala va fi comunicata părților în termen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei.

(2) La cererea oricareia dintre părți, tribunalul arbitral îi va elibera o dovadă privind comunicarea hotărârii, în condițiile alin. 1.

(3) Hotărârea arbitrala comunicata părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive.

(4) În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanța judecătorească ori de către notarul public a respectării condițiilor și îndeplinirea procedurilor impuse de lege și după achitarea de către părți a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară și se va realiza transferul de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză.

Articolul 363¹

(1) În termen de 20 de zile de la data comunicarii hotărârii, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la instanța judecătorească prevăzută de art. 342 atasand și dovezile de comunicare a hotărârii arbitrale.

(2) În cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, dosarul se păstrează la acea institutie.

Capitolul VII — Hotărârea arbitrala · Codul de procedură civilă (1865) · Lexistoria