1. denumirea și sediul organului de executare; 2. numele și calitatea celui care incheie procesul-verbal; 3. data întocmirii procesului-verbal și numărul dosarului de executare; 4. titlul executoriu în temeiul caruia se efectueaza actul de executare; 5. numele și domiciliul ori, după caz, denumirea și sediul debitorului și creditorului urmaritor; 6. locul, data și ora efectuării actului de executare; 7. masurile luate de executor sau constatarile acestuia; 8. consemnarea explicatiilor și obiectiunilor participantilor la executare; 9. alte mențiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor; 10. menționarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau impiedicarea de a semna procesul-verbal; 11. menționarea numarului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum și a persoanelor cărora li s-a inmanat acesta; 12. semnatura executorului, precum și, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asista la efectuarea actului de executare; 13. stampila executorului judecătoresc.
(1) Pentru toate actele de executare pe care le efectueaza, executorul judecătoresc este obligat sa incheie procese-verbale care vor cuprinde urmatoarele mențiuni:
(2) Mențiunile de la pct. 2, 3, 4, 5, 7, 12 și 13 sunt prevăzute sub sancțiunea nulitatii.