Divortul

Cererea de divort este de competența judecatoriei în circumscripția careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Dacă sotii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soti nu mai locuieste în circumscripția judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competența este aceea în circumscripția careia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în tara, este competența judecatoriei în circumscripția careia își are domiciliul reclamantul.

În cazul când motivele divorțului s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanța și în timp ce judecata primei cereri se afla în apel, cererea paratului va fi facuta direct la instanța investita cu judecarea apelului. La articolul 609, cuvintele "secțiunea tribunalului popular" se inlocuiesc cu "instanța" de pct. 33 al art. 1 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993.

Neintroducerea cererii în termenele aratate în articolele de mai sus atrage decaderea pentru sotul pârât din dreptul de a cere divortul, afară de cazul când cererea reclamantului a fost respinsa și motivele divorțului s-au ivit în urma.

Cererea de pensie de întreținere potrivit Codului familiei se va face la judecatoria investita cu cererea de divort, chiar dacă între timp s-au ivit schimbari cu privire la domiciliul părților.

Președintele instanței, primind cererea de divort, va da reclamantului sfaturi de impacare și, în cazul în care acesta staruie în cererea sa, va fixa termen pentru judecarea cauzei.

În cazul în care cererea de divorț se întemeiază pe acordul părților, ea va fi semnată de ambii soți. Atunci când este cazul, soții vor stabili și modalitățile în care au convenit să fie soluționate cererile accesorii divorțului. Primind cererea de divorț formulată în condițiile alin. 1, instanța va verifica existența consimțământului soților, după care va fixa termen pentru soluționarea cererii în camera de consiliu. La termenul de judecată, instanța verifică dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorț. La cererea soților, instanța va pronunța o hotărâre cu privire la divorț potrivit alin. 3. Prin aceeași hotărâre, instanța se va pronunța, potrivit legii, cu privire la numele pe care îl va purta fiecare soț după desfacerea căsătoriei și, când este cazul, cu privire la încredințarea copiilor minori și contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Tot astfel, instanța va putea lua act de învoiala soților cu privire la alte cereri accesorii, în condițiile legii. În cazul în care soții nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanța va continua judecata administrând probele prevăzute de lege pentru soluționarea acestor cereri.

Când cererea de divorț este întemeiată pe culpa soțului pârât, iar acesta recunoaște faptele care au dus la destrămarea vieții conjugale, instanța, dacă reclamantul este de acord, va pronunța divorțul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorț și fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei. Dispozițiile art. 613¹ alin. 4 și 5 și art. 619 alin. 4 se aplică în mod corespunzător. Dacă reclamantul nu este de acord cu pronunțarea divorțului în condițiile alin. 1, cererea va fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 617.

Când divorțul este cerut pentru că starea sănătății unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei, instanța va administra probe privind existența bolii și starea sănătății soțului bolnav și va pronunța divorțul, potrivit Codului civil, fără a face mențiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.

Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanța președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocatia pentru copii și la folosirea locuinței.

În fața instanțelor de fond, părțile se vor infatisa în persoana, afara numai dacă unul dintre soti executa o pedeapsă privativa de libertate, este impiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie sau are reședința în strainatate; în aceste cazuri, părțile se vor putea infatisa prin mandatar.

În fața instanței de fond, aceasta va stărui pentru soluționarea divorțului prin înțelegerea părților. În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părțile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părților. După informare, părțile decid dacă acceptă sau nu soluționarea divorțului prin mediere. Până la termenul fixat de instanță, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părțile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare. Prevederile alin. 2 și 3 nu sunt aplicabile în cazul în care părțile au încercat soluționarea divorțului prin mediere anterior introducerii acțiunii.

Dacă la termenul de judecată, în prima instanța, reclamantul lipseste nejustificat și se infatiseaza numai pârâtul, cererea va fi respinsa ca nesustinuta.

Dacă procedura de chemare a sotului pârât a fost indeplinita prin afisare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecată, instanța va cere dovezi sau va dispune cercetari pentru a verifica dacă pârâtul își are domiciliul la locul indicat în cerere și dacă, constata că nu domiciliaza acolo, va dispune citarea lui la domiciliul sau, precum și, dacă este cazul, la locul sau de muncă.

Dacă în timpul procesului de divorț unul dintre soți decedează, instanța va lua act de încetarea căsătoriei și va dispune, prin hotărâre irevocabilă, închiderea dosarului. Cu toate acestea, când cererea de divorț se întemeiază pe culpa pârâtului și reclamantul decedează în cursul procesului, lăsând moștenitori, aceștia vor putea continua acțiunea, pe care instanța o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a soțului pârât. În caz contrar, dispozițiile alin. 1 sunt aplicabile. Pentru introducerea în cauză a moștenitorilor soțului reclamant, instanța va suspenda procesul potrivit dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1.

Instanța va pronunța divorțul din culpa soțului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Instanța poate să pronunțe divorțul din culpa ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei. Dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvențională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 617¹ privind pronunțarea divorțului din culpa exclusivă a reclamantului. Hotărârea prin care se pronunță divorțul nu se va motiva, dacă ambele părți solicită instanței aceasta. În cazul divorțului prin acordul soților, instanța va pronunța divorțul fără a face mențiune cu privire la culpa soților.

Când soții sunt separați în fapt de cel puțin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divorțul, asumându-și responsabilitatea pentru eșecul căsătoriei. În acest caz, instanța va verifica existența și durata despărțirii în fapt și va pronunța divorțul din culpa exclusivă a reclamantului. Dacă soțul pârât se declară de acord cu divorțul, dispozițiile art. 613¹ alin. 3-5 și art. 619 alin. 4 se vor aplica în mod corespunzător.