(1) Autoritatea competentă din România nu este obligată:
a) să acorde asistență la recuperare, ori de câte ori executarea silită ar implica venituri și bunuri care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt exceptate de la executare silită;
b) să acorde asistența prevăzută la art. 182-186, în cazul în care cererea inițială formulată pentru furnizare de informații, pentru comunicare sau pentru recuperare vizează creanțe pentru care perioada dintre momentul în care titlul executoriu care permite recuperarea este emis în conformitate cu dispozițiile legale, reglementările sau practicile administrative în vigoare în statul membru în care își are sediul autoritatea solicitantă și data cererii depășește 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care creanța sau titlul face obiectul unei contestații, termenul începe să curgă din momentul în care statul solicitant stabilește că acestea nu mai pot fi contestate.
(2) Autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului de a nu acorda asistență. Refuzul motivat este, de asemenea, comunicat Comisiei Europene.