Abrogată

(1) Autoritățile competente prevăzute la art. 181 vor furniza, la cererea autorității competente dintr-un alt stat membru, denumit în prezenta secțiune autoritate solicitantă, toate informațiile utile pentru recuperarea unei creanțe, cu excepția cazului în care:

a) informația nu poate fi furnizată potrivit dispozițiilor prezentului cod;

b) informația constituie secret comercial, industrial sau profesional;

c) furnizarea informației ar aduce atingere securității sau ordinii publice din România.

(2) Autoritatea competentă din România confirmă în scris primirea cererii de informații, de îndată, sau, în cazuri justificate, în termen de cel mult 7 zile de la data primirii.

(3) Pentru a obține informațiile solicitate, autoritatea competentă din România exercită atribuțiile prevăzute de lege ca și în cazul recuperării unor creanțe similare stabilite în România. Prevederile prezentului cod cu privire la furnizarea de informații se aplică în mod corespunzător.

(4) Autoritatea competentă prevăzută la art. 181 va informa autoritatea solicitantă în legătură cu motivele care o împiedică să furnizeze informațiile solicitate, de îndată sau în cel mult 3 luni de la data confirmării de primire a cererii.

(5) În cazul în care consideră necesar, autoritatea competentă din România poate solicita autorității solicitante furnizarea de informații suplimentare necesare soluționării cererii.

(6) Autoritatea competentă din România transmite autorității solicitante informațiile pe măsură ce sunt obținute, iar în cazul în care nu au fost obținute va informa autoritatea solicitantă cu privire la aceasta și la motivele care au determinat această situație.

(7) În termen de 6 luni de la confirmarea de primire a cererii de furnizare de informații, dacă cererea nu a fost soluționată, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra rezultatului cercetărilor efectuate pentru obținerea informațiilor cerute.

(8) Dacă autoritatea solicitantă cere, în scris, în termen de două luni de la primirea informării prevăzute la alin. (7), ca cercetările să fie continuate, autoritatea competentă din România soluționează cererea conform prevederilor aplicabile cererii inițiale.

(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea competentă din România comunică destinatarului toate actele și deciziile, inclusiv judiciare, privind o creanță sau recuperarea acesteia, emise în statul membru în care se află sediul autorității solicitante. Prevederile art. 182 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(2) Autoritatea prevăzută la art. 181 va comunică actele astfel cum acestea au fost emise, fără a pune în cauză valabilitatea acestora.

(3) Imediat după primirea cererii de comunicare, autoritatea prevăzută la art. 181 ia toate măsurile necesare pentru realizarea comunicării. Dispozițiile privind comunicarea actelor administrative din prezentul cod se aplică în mod corespunzător. Dacă îi sunt necesare, autoritatea competentă din România poate solicita informații suplimentare, fără a periclita data limită de comunicare indicată în cererea autorității solicitante.

(4) Imediat după efectuarea comunicării, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă despre aceasta și despre data la care au fost comunicate actele destinatarului, prin certificarea corespunzătoare pe verso-ul celui de-al doilea exemplar al cererii de comunicare și transmiterea acestuia către autoritatea solicitantă.

(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea competentă din România procedează, potrivit dispozițiilor privind executarea creanțelor fiscale din prezentul cod, la recuperarea creanțelor care fac obiectul titlului executoriu transmis de autoritatea solicitantă, precum și la ducerea la îndeplinire, după caz, a măsurilor asigurătorii.

(2) Autoritatea competentă din România va confirma în scris primirea cererii, în condițiile art. 182 alin. (2), putând solicita autorității solicitante completarea cererii în cazul în care nu sunt menționate informațiile și elementele prevăzute la art. 192.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice creanță care face obiectul unei cereri de recuperare este considerată ca fiind o creanță fiscală în sensul prezentului cod, cu excepția situațiilor în care sunt aplicabile dispozițiile art. 198. Sumele recuperate vor intra la distribuire împreună cu creanțele fiscale, dispozițiile art. 170 și 171 aplicându-se în mod corespunzător.

(4) Dacă este cazul, autoritatea competentă din România va reține suma solicitată a fi recuperată din sumele cuvenite debitorului cu titlu de restituiri sau rambursări, după efectuarea compensării în condițiile art. 116. Eventualele diferențe urmează să fie restituite debitorului sau să fie recuperate de la acesta și transferate autorității solicitante, după caz.

(1) Titlul transmis de autoritatea solicitantă, anexat la cererea de recuperare, reprezintă titlu executoriu în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (2). În condițiile în care titlul executoriu anexat la cererea de recuperare nu conține elementele unui titlu executoriu necesar pentru recuperarea, potrivit prezentului cod, a creanțelor fiscale, autoritatea competentă din România va aplica în mod corespunzător prevederile art. 141 alin. (1).

(2) În termen de 3 luni de la data primirii cererii, autoritatea prevăzută la art. 181 va finaliza formalitățile de emitere și transmitere a titlului executoriu. În cazul depășirii termenului de 3 luni, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă asupra motivelor care au determinat depășirea, în cel mai scurt timp și, în orice caz, în termen de 7 zile de la expirarea celor 3 luni.

(3) Recuperarea creanței se face în moneda națională a României. Întregul cuantum al creanței recuperate se transferă, în moneda națională a României, autorității solicitante în luna următoare datei la care s-a realizat recuperarea.

(4) Pentru creanța înscrisă în titlul executoriu, debitorul datorează dobânzi și penalități de întârziere, începând cu ziua următoare datei comunicării titlului executoriu către debitor și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile prezentului cod privind stabilirea și calculul dobânzilor și penalităților de întârziere sunt aplicabile în mod corespunzător. Dobânzile și penalitățile de întârziere recuperate de autoritatea competentă din România se transferă autorității solicitante, în condițiile alin. (3).

(5) Autoritatea prevăzută la art. 181 informează în cel mai scurt timp autoritatea solicitantă despre cursul dat cererii de recuperare, astfel:

a) în cazul în care, în funcție de circumstanțele fiecărui caz, nu este posibilă recuperarea integrală sau parțială a creanței ori ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii în termene rezonabile, autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă, indicând motivele care au determinat această situație;

b) cel târziu la expirarea fiecărei perioade de 6 luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea prevăzută la art. 181 informează autoritatea solicitantă asupra situației sau rezultatului procedurii de recuperare ori de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii.

(1) În situația în care autoritatea competentă din România este informată de autoritatea solicitantă asupra modificării în minus a cuantumului creanței a cărei recuperare s-a solicitat, aceasta va continua acțiunea pe care a întreprins-o pentru recuperare sau pentru ducerea la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, cu limitarea acțiunii la suma rămasă de recuperat. Dacă, în momentul în care este informată asupra reducerii valorii creanței, autoritatea din România a recuperat deja o sumă care depășește valoarea rămasă de perceput, fără să fi inițiat procedura de transfer către autoritatea solicitantă, autoritatea competentă prevăzută la art. 181 restituie suma percepută în plus persoanei îndreptățite, potrivit legii.

(2) Dacă autoritatea solicitantă informează asupra modificării în plus a cuantumului creanței, prin transmiterea unei cereri suplimentare de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor măsuri asigurătorii, autoritatea competentă din România va soluționa cererea suplimentară, în măsura în care este posibil, împreună cu cererea inițială. În situația în care, ținând seama de stadiul de realizare a procedurii în curs, cererea suplimentară nu poate fi conexată cu cererea inițială, autoritatea competentă din România va da curs cererii suplimentare numai dacă aceasta are ca obiect o creanță în valoare egală sau mai mare decât valoarea prevăzută la art. 203.

(1) Autoritatea competentă din România nu este obligată:

a) să acorde asistență la recuperare, ori de câte ori executarea silită ar implica venituri și bunuri care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt exceptate de la executare silită;

b) să acorde asistența prevăzută la art. 182-186, în cazul în care cererea inițială formulată pentru furnizare de informații, pentru comunicare sau pentru recuperare vizează creanțe pentru care perioada dintre momentul în care titlul executoriu care permite recuperarea este emis în conformitate cu dispozițiile legale, reglementările sau practicile administrative în vigoare în statul membru în care își are sediul autoritatea solicitantă și data cererii depășește 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care creanța sau titlul face obiectul unei contestații, termenul începe să curgă din momentul în care statul solicitant stabilește că acestea nu mai pot fi contestate.

(2) Autoritatea competentă din România informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului de a nu acorda asistență. Refuzul motivat este, de asemenea, comunicat Comisiei Europene.

a) persoanei fizice sau juridice vizate de cererea de asistență;

b) persoanelor și autorităților însărcinate cu recuperarea creanțelor, numai în scopul recuperării;

c) autorităților judiciare sesizate în legătură cu cazurile referitoare la recuperarea creanțelor.

(1) Cheltuielile pentru acordarea în România a asistenței privind furnizarea de informații sau comunicarea prevăzute de prezenta secțiune se suportă de autoritatea competentă din România.

(2) Cheltuielile efectuate de autoritatea competentă din România ca urmare a primirii unei cereri de recuperare a creanței sau de măsuri asigurătorii sunt în sarcina debitorului. Dispozițiile art. 168 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.